Conventia Natiunilor Unite privind drepturile copiilor; orice copil are dreptul la o familie
Si totusi... calvarul lui Ionut continua
Ca oricare copil din orice orfelinat al lumii, Ionut intinde manuta implorand oricarui nou-venit o clipa de atentie. O atentie speciala insa. Care sa fie numai pentru el. O mangaiere care sa fie numai a lui. Indata ce te indepartezi de el, Ionut - ca aproape toti copiii abandonati - capata brusc un aer absent, se reintoarce spre el insusi si, absorbit in propriul Eu incepe sa se legene ritmic, uniform, ca un mic robot. Am crezut ca este bolnav psihic. Nimic mai fals! Un psihiatru mi-a explicat ca marea majoritate a copiilor institutionalizati sunt copii normali. Ca si Ionut. Singuratatea insa si absenta caldurii materne ii fac sa se comporte astfel, ca niste roboti.
Programati de indiferenta oamenilor, de lipsa iubirii mamelor care i-au parasit, de demagogia autoritatilor. Abandonati astfel, de toti, copiii isi cauta in memoria primitiva alinarea pe care mama naturala le-a refuzat-o si pe care abstractiunea numita Stat nu le-o poate compensa.
Conceptia institutiilor romanesti de ocrotire a minorilor a fost si inca a ramas, in parte, una criminala. Copiii din caminele spital sau cei din orfelinate sunt spalati, sunt imbracati, sunt hraniti (atat si asa cum se poate), dar sunt lipsiTi de iubire. Ca urmare, ei sufera un fenomen de regresie si majoritatea raman pe viata tarati emotiv, afectiv, social... Extrem de putinele persoane angajate sa le poarte de grija nu au timpul material sa-si individualizeze afectiunea, si, in fond, ele nu sunt decat "mama doctor", "mama sora"... si atat. NU IN INSTITUTII - oricum, s-ar numi ele - POATE CRESTE UN COPIL. "Daca vrem sa golim aceste oribile institutii, trebuie sa impiedicam copiii sa intre in ele", concluziona, lucid, un pediatru roman intr-un reportaj prilejuit de acordarea marelui premiu al revistei "Madame Figaro" pentru actiune umanitara. "Cum se poate realiza asta?", il intrebam pe ministrul Cristian Tabacaru. "Ajutand mamele si familiile sa-i intretina sau incredintandu-i altora care pot si care vor sa-i creasca".
Cand judecatorii au complexe, Executivul se balbaie si Procuratura intimideaza nimeni nu vede lacrimile unui copil Cu mai multe luni in urma, lansam in ziarul nostru intrebarea: "Cine se joaca cu copilaria lui Ionut?". De atunci au mai trecut cinci luni si Ionut sta tot in orfelinat, privind tot mai trist usa pe care-si asteapta mama.
El a fost infiat, a trait fericit langa mama sa adoptiva, a fost rasfatat, a simtit ce inseamna sa fii copilul cuiva. Dar, dupa numai cateva luni, au trebuit sa se desparta si Ionut a fost readus la "Sfanta Ecaterina". Orice motiv ar fi avut autoritatile de a decide acest lucru, trebuiau sa cantareasca de 100 de ori inainte de a indrazni sa raneasca sufletul - si asa traumatizat - al unui copil. La cei 5 ani ai sai, Ionut nu poate intelege de ce a fost pentru a doua oara abandonat in leagan si nici cum reuseste Procuratura Generala sa intimideze institutiile care ar trebui sa puna punct calvarului sau; sau de ce ofiterii de la Pasapoarte nu stiu ce este o hotarare definitiva si executorie; de ce inaltei Curti de Justitie ii trebuie atat timp pentru a-i hotari soarta: va ramane in orfelinat sau va pleca in noua sa familie? Este mai bine pentru copii in canal decat intr-o familie? Se spune ca o intrebare lumineaza un raspuns. Riscand sa nu primim nici unul, repetam cu obstinatie intrebarea: "Cand nu vor mai intra autoritatile cu bocancii in sufletul unui copil, mimand exigentele legii? Pentru un copilas este o cruzime, este o crima sa fie dus in sanul unei familii si apoi sa fie readus in orfelinat", ne spune doamna G., care a fost infiata la o varsta frageda. Acum are doi copii minunati, carora le da toata dragostea ei. "Uneori ii privesc cu tristete, continua d-sa - gandind ca multi ca ei - asa cum am fost si eu - sunt lipsiti de bucuria si caldura unui camin, sunt luati drept obiecte pe care le mutam dintr-un loc in altul, dupa bunul nostru plac.
De ce a fost readus Ionut la orfelinat? De ce mama adoptiva a plecat fara el in Spania dupa ce s-a luptat ca o leoaica pentru el si a implorat pe la portile institutiilor noastre intelegere? De ce acestea se fac ca nu aud? Probabil pentru ca dosarul lui Ionut s-a ratacit printre fisurile legii si printre interese de grup sau de... piata!? Sa-i dam dreptate frantuzoaicei Annick Lacroix, care nota... "in Romania totul este ca acum 50 de ani la noi..." De la mentalitatea oamenilor la cea a institutiilor! Sa nu ocolim realitatea.
Si pentru adoptii s-a format o piata ...Unde concurenta - intre fundatii, agentii, reprezentanti, avocati - este foarte dura. Si - in sine - nu este nimic rau in asta. Daca concurenta ar fi transparenta, daca ar grabi lucrurile in favoarea copiilor si daca autoritatile nu ar intra partinitor in joc. Partinitor sau vicios, contaminate de sloganul "Nu ne vindem copiii" care, in realitate s-ar traduce: "Este mai bine pentru ei in canal decat intr-o familie... de straini". Sau este mai bine in orfelinate? Mizeria, mirosul fetid al incaperilor, frigul, tristetea din ochii copiilor - ochi dusi in fundul capului, atmosfera glaciala din caminele-lagar romanesti sunt din pacate, in continuare, o realitate in multe dintre aceste asezaminte. Adus aproape cu forta de un pediatru, in vizita la Caminul spital din Valcea, presedintele Comisiei departamentale pentru minori a exclamat: "Doctore, nu mai suport!" "Dar suportati sa semnati trimiterea pentru 18 ani aici a copiilor?" Dialogul a fost redat de Annick Lacroix intr-un tulburator reportaj despre copiii institutionalizati, despre "tristele pepiniere - faimoasele leagane - care-si primesc in fiecare an lotul de pensionari"... copiii.
Nu are nimeni curajul sa puna capat tristetii lui Ionut? "Pentru noi, medicii, este important ca - si ne-am luptat pentru asta - copilul sa poata iesi cat mai repede din institutie pentru ca institutia isi lasa amprenta asupra psihicului copilului uneori toata viata. Ideal ar fi sa fie integrat propriei familii. Dar, daca asta nu se poate, adoptia ramane solutia preferabila institutionalizarii. Dar sa treaca in noua lui familie pe o cale dreapta, nu sa treaca ca o valiza peste granita, cum a fost cazul copilului Monica Bairam", ne spune doctorita Mirela Hamouche, directoarea interimara a leaganului in care sta Ionut.
Asadar, Ionut are o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie. Legea spune ca ea ar trebui pusa in executare.
Ce a provocat amnezia institutiilor noastre incat sa uite ca aveau ele obligatia mai intai sa respecte hotararea sau sa caute solutii in sprijinul oamenilor, nu sa-si puna mintea cu soarta unui copil? Suntem obligati sa punem aceasta intrebare de vreme ce rigiditatea birocratica pe care au invocat-o aici, au ignorat-o in multe alte imprejurari cu adevarat scandaloase si in vreme ce crime zguduitoare impotriva copilariei raman nerezolvate - obiect doar al reportajelor de presa.
Ce invoca autoritatile concret? Un certificat de bonitate care da "verde" unei familii sa adopte un copil. Sotii Manterola au adus de la autoritatea tutelara spaniola un astfel de act - o ancheta sociala -, dar nu in forma ceruta de noua lege spaniola. De ce? "L-am cerut si nu l-am primit pentru Romania". Din nou: De ce? Doamna Manterola nu stie. Raspunsul probabil aluneca spre zone delicate si care nu privesc familiile de spanioli, ci institutiile lor sau... pe ale noastre. Acest semnal verde l-au dat spaniolii unor familii care au adoptat copii din China, din Rusia, din Peru... nu si din Romania. De ce? Nu am reusit sa aflam.
O avocata spaniola pe care am intalnit-o la Bucuresti - acreditata de tara ei pentru adoptii pe China - a avansat o idee stupefianta: "Toate solicitarile pentru Romania se opresc la Ambasada noastra (a Spaniei - n.r.) din Bucuresti..." Concluzia la care am ajuns dupa discutii nenumarate cu reprezentanti ai Parchetului, cu parinti sau cu functionari ai Executivului pentru problemele copiilor ar fi urmatoarea: pe granita dintre iesirea din arena a vechilor legi si intrarea in vigoare a noii legi pe contratimpii dintre momentul ratificarii de catre Romania si de catre Spania a conventiilor internationale au aparut crize de adaptare. In consecinta, defazari, zone hasurate, un vid pe care institutiile unui stat de drept care se respecta ar trebui sa-l compenseze din mers fara ca cetateanul sa le devina victima. Cu atat mai mult cu cat la mijloc este soarta unui copil nevinovat.
Adriana Vasilescu "România Libera"